cărți, filme bune, Depeche Mode, pisici negre, rock, emoții, sensibilitate, călătorii
Prima mea amintire… cred că pantofii de mireasă. În 1994. Mi i-a cumpărat soacra mea din Paris. Erau albi, cu un toc micuț și aveau accesorii: două clame alb cu auriu care se puteau atașa. Adică erau două perechi de pantofi într-una, de zi și de seară. Dar nu cred ca i-am purtat decât o dată sau de două ori.
Care este cea mai veche pereche de încălțăminte pe care încă o ai?
E posibil să fie tot această pereche de pantofi. Și niște sandale roșii, un pic elegante, pe care le-am purtat la nunta fratelui meu. Evident, din motive sentimentale. Și pentru că în cei peste patruzecișicinci de ani de existența am achiziționat maxim zece perechi de pantofi / sandale cu toc, le-am tot păstrat, că nu se știe niciodată când e nevoie de ei. Acum m-am obișnuit cu ideea că tocurile nu sunt pentru mine, așa că am început să le arunc.
Cred că iubesc mult încălțămintea pe care am purtat-o până s-a rupt. Ideea că mi-a fost aproape mult timp, că m-a purtat zeci, sute de kilometri. Merg mult pe jos, deci încălțămintea trebuie să-mi fie prietenă, comodă și puternică, de calitate bună și rezistentă la vreme proastă. Anul acesta, de exemplu, am tot purtat o pereche de cizme U.S. Polo Assn. O am de vreo trei ani și nu ies din ea din octombrie până în martie, aprilie. Au început să se subțieze pe ici, colo, nu am reușit încă să găsesc nimic la fel de bun și care să arate bine.
Ce încălțăminte nu ai purta niciodată?
Pantofi / sandale cu toc cui.
Încălțămintea are rolul de a mă purta prin lume. Dimineață aleg cu ce mă încalț în funcție de ce distanțe am de parcurs în ziua respectivă. Dacă merg până la birou, 5 minute, atunci risc și ceva mai puțin comod. Dacă merg în oraș, atunci trebuie să fie din cea cu care sunt prietenă. Nu țin pasul cu moda, nu iubesc hainele, le văd doar rolul practic, prin urmare încălțămintea mea e în culori neutre. Orice se potrivește la orice.
Când treci pe lângă un magazin cu încălțăminte te oprești să te uiți în vitrină?
Nu… ba chiar și când știu că îmi trebuie o pereche nouă de încălțăminte – de exemplu în locul cizmelor negre pe cale sa se găurească – nici atunci nu mă uit în vitrine. Nu am răbdare. Mă ucid magazinele. Prefer online, deși riscul de a nu mi se potrivi e mai mare.
În vacanță merg mult pe jos, aproape toată ziua, nu știu câți kilometri, că nu i-am măsurat. Vara, sandale cu talpă comodă, clar. Teniși nu am purtat niciodată, deși am câteva perechi. Cred că nu mă înțeleg cu talpa perfect plată.
Există o persoană pe care o admiri pentru pantofii ei?
Da, am o prietenă bună care iubește pantofii și accesoriile, și culorile, și de fiecare dată când ne întâlnim, poartă ceva simplu dar care iese din tipar, îmi rămân în memorie ținutele ei, și le poartă cu naturalețe și plăcere.
Cum reacționezi când te calcă cineva pe bombeu?
Rău. Nu cred că cineva nu reacționează la invadarea spațiului personal, la propriu și la figurat. Eu, poate pentru că m-am obișnuit să fiu liberă și independentă, în plus merg și alerg mult, nu accept și nu fac compromisuri la interdicții, limitări, condiționări, invadarea intimității mele… și la încălțăminte proastă.
Pantofii lui Dorothy, clar! Pentru că… nu au toc, sunt magici și te poartă distanțe neimaginabile. Pentru că sunt roșii și strălucitori și au baretă, nu cad din picior ca balerinii.
Nu ai niciun produs în coș.