Dragilor, sper că sunteți bine și neapărat în casă, pentru că trebuie să #staiacasa [!!!] Nu știu ce mai faceți voi pe acasă sau prin jurul casei, dar pe mine ieri m-a scos Bogdan la o cafea în mașină, în parcarea unui hipermarket și a fost atât de bine! M-am îmbrăcat frumos, mi-am pus și ochelarii de soare că era tare fain afară și am băut în liniște un caffe latte. M-am uitat la soare, la copaci, la oameni. Doamne, ce bine a fost! Aveam atâta nevoie de o schimbare de perspectivă, să îmi liniștesc puțin mintea de toată agitația din casă, pentru că deh, avem un funky baby tare năzdrăvan [care ne ocupă tot timpul la propriu].
Dar astăzi, semn că legea compensației lucrează în permanență, a fost a hard one… Cu tot zenul meu, sunt zile în care simt că cedez. În acele momente, mă opresc și fac schimb de ture cu Bogdan, pentru că altfel aș răbufni și nu ar fi deloc ok. Și astăzi a fost una dintre acele zile în care nu mai suportam pe nimeni lângă mine. Și atunci mi-am dat seama că în astfel de momente nu cei din jur sunt de vină, ci eu.
Ce voiam să vă spun de fapt este că, de multe ori, totul este despre acceptare. Să acceptăm că fiecare este așa cum este. Să acceptam că e mai bine ca acum să #stamacasa. Să acceptăm că omenii fac și greșeli. Să acceptăm credințele fiecăruia. Și, cel mai important, să ne acceptăm pe noi înșine. Să ne iubim pe noi înșine, căci numai așa vom primi și noi iubirea de care avem atâta nevoie.
Nu sunt o fire religioasă, am avut multe răbufniri cu și despre Dumnezeu – majoritatea în adolescență, evident… dar acum câțiva ani am acceptat. L-am acceptat. Pentru că El este acolo, indiferent cum. Zile luminate vă doresc! Să aveți grijă de voi și de cei din jur! Vă îmbrățișez pe toate, Ioana.
[foto de vara trecută, de la Voilà le bistrot, one of our favorites]
Nu ai niciun produs în coș.