În liceu, am primit de la prieteni de ziua mea o broască țestoasă. Am botezat-o Speedy și i-am dat-o în custodie unui prieten, căci mama nici nu a vrut să audă, darămite să o vadă. Singurele animale de companie pe care le-am avut au fost niște pești [nu îmi aduc aminte dacă înainte sau după evenimentul cu țestoasa] pentru care am militat cu umilință, săptămâni întregi, în fața mamei. La scurt timp însă, într-o dimineață, i-am găsit pe toți cu burta în sus, căci le dădusem prea multă mâncare. Am încercat să îi salvez, dar am ajuns să sparg acvariul.
În copilărie, la bunica, mă jucam toată ziua cu pisicile. Însă, când am mai crescut, am devenit a dog person. Iar la 33 de ani, am devenit co-posesoare de Fidel, #catelfidel. Inutil să vă spun că viața noastră s-a schimbat de atunci, iar de când cu funky baby cu atât mai mult, căci parcă am avea doi copii. De multe ori, Fidel este enervant. Latră mult și sare pe toate ușile. În rest, este cel mai pupăcios și fidel câine ever 🖤
În ultima lună de sarcină, am stat numai în pat și el tot timpul lângă mine. Pur și simplu nu se mai dezlipea de mine. Îmi aduc aminte cum mă rugam de el să iasă afară… O prietenă mi-a spus că Fidel este îngerul meu păzitor și tind să îi dau crezare. Îți mulțumesc, Fidel 🖤🖤🖤
Ce voiam să vă spun de fapt este că, în special acum, pe timp de pandemie, un animal de companie, indiferent ce-o fi el, ne poate fi mult mai aproape decât credem noi. Și dacă mai este și un câine fidel, cu atât mai mult!
Vă îmbrățișez pe toate, Ioana.
Niciun produs în coș.